Superliga | Să ștergem pata de la Clinceni!

Echipa Unirea Slobozia sosește pe stadionul municipal în cadrul etapei a 17-a a sezonului regulat din Superligă. Este momentul ideal să luăm revanșa pentru „rana” suferită în runda a doua.

Szuperliga | Kiküszöbölnénk a clinceni csorbát

Echipa Unirea Slobozia sosește pe stadionul municipal în cadrul etapei a 17-a a sezonului regulat din Superligă. Este momentul ideal să luăm revanșa pentru „rana” suferită în runda a doua în partida disputată la Clinceni.

De multă vreme nu am mai disputat un meci pe stadionul municipal din Miercurea Ciuc: ultima oară i-am găzduit aici pe cei de la Sepsi OSK în Cupă, când am încheiat la egalitate, 0–0, pe 28 octombrie – adică în urmă cu mai bine de trei săptămâni. Pentru ultima partidă de campionat disputată acasă trebuie să ne întoarcem și mai mult în timp, până la 24 octombrie, la 1–1 cu Petrolul. De atunci am jucat două meciuri în deplasare (cu amintiri neplăcute), respectiv a urmat o pauză internațională de aproape două săptămâni. Așadar, a fost timp suficient pentru a ne pregăti de confruntarea cu Unirea Slobozia.

Dacă tot am amintit de echipele naționale, merită menționat că în această perioadă tânărul nostru mijlocaș, Dusinszki Szabolcs, a debutat la naționala U21 a Ungariei. Totodată, Simon Máté din lotul primei echipe a primit convocare la naționala U20 a României, iar Bödő Efraim la selecționata U19.

În ceea ce privește meciul de vineri, primim vizita echipei care ne-a administrat prima „pastilă amară” în Superligă – nu ne face plăcere să ne amintim de înfrângerea cu 1–6 din etapa a 2-a, la Clinceni, chiar dacă am fost nevoiți să evoluăm aproape toată partida în inferioritate numerică. Ne amintim totuși cu mai multă plăcere că am deschis scorul prin Dolný în minutul 21, însă cartonașul roșu primit de Palmeș în minutul 34 și penalty-ul acordat adversarilor au declanșat avalanșa. Aganović, autorul a două goluri din cele șase ale Sloboziei, nu mai evoluează acum la echipa ialomițeană – s-a „mutat” înapoi la vecini, la Sepsi OSK, și l-am văzut evoluând împotriva noastră în meciul de Cupă din 28 octombrie. Din păcate, noi l-am pierdut pentru o perioadă lungă pe Dolný, accidentat grav la genunchi – îi dorim pe această cale însănătoșire grabnică și revenire cât mai reușită!

Slobozia nu se află într-o formă prea bună: ultima oară au obținut puncte pe 28 septembrie, în etapa a 11-a, împotriva Farului, de atunci suferind cinci înfrângeri consecutive. Nici noi nu stăm mai bine, deoarece am pierdut ultimele două partide de campionat, și nu în meciuri strânse. „Nu e ușor să te ridici după două înfrângeri, mai ales după o perioadă cu multe rezultate pozitive, însă cred că ne-am pregătit bine în această săptămână. Trebuie să demonstrăm în fața propriilor suporteri, sper ca echipa să elibereze frustrarea acumulată din cauza acestor eșecuri și, cu o atitudine bună, să păstrăm cele trei puncte acasă”, a subliniat, printre altele, antrenorul principal Ilyés Róbert la conferința de presă premergătoare meciului.

Revenit de la naționala U19, Bödő Efraim a declarat că au tras concluziile necesare după ultimele două eșecuri. „Am avut multe de învățat, am analizat tot ceea ce s-a întâmplat. Știm că Slobozia este o echipă dură, incomodă, dar dacă intrăm în meci mult mai agresiv și cu o mentalitate bună, putem obține un rezultat mai bun”, a spus acesta.

„Mă aștept la un meci interesant, atât din cauza pozițiilor din clasament, cât și din cauza înfrângerii din tur. Atunci eu încă nu eram aici, dar pentru toți jucătorii care au fost pe teren acel meci trebuie să reprezinte o motivație în plus – și pentru cei veniți ulterior – să luăm revanșa”, a completat atacantul nostru, Márton Eppel.

Partida începe vineri la ora 17:30, iar biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete care se deschide la ora 15:30. Nu doar în meciurile împotriva echipelor de top, ci și în astfel de derby-uri este mare nevoie de sprijinul suporterilor, unde obținerea celor trei puncte nu ar fi un miracol, dar tocmai de aceea avantajul terenului propriu poate conta enorm. Pentru cei care nu pot fi prezenți pe stadion, alternativa o reprezintă transmisiunile TV pe DigiSport 1 și Prima Sport 1, respectiv comentariul radio în limba maghiară de pe pagina de Facebook a clubului.

Hai FK, hai Ciucul, hai Ținutul Secuiesc!

Rédai Attila
Foto: Pál Zoltán

 



Comentarii



Exprimă-ți părerea, postează comentariul tău. Trebuie să te loghezi pentru a comenta.


Înapoi