Am fost învinși în deplasare de FC Argeș în urma unui gol marcat din penalty, astfel că nu am reușit să obținem punctele sperate. După trei etape, avem tot atâtea înfrângeri și niciun gol marcat în Superliga.
Am fost învinși în deplasare de FC Argeș în urma unui gol marcat din penalty, astfel că nu am reușit să obținem punctele sperate. După trei etape, avem tot atâtea înfrângeri și niciun gol marcat în Superliga.
Partida de vineri seară a avut două reprize diferite. În prima parte am avut o posesie de 55% și am controlat jocul în cea mai mare parte, deși am reușit să creăm puține situații periculoase în atac. După pauză, gazdele au preluat inițiativa, însă au avut nevoie de un penalty nefericit pentru noi ca să ne depășească apărarea. Condiționalul nu-și are însă locul în fotbal: golul încasat în finalul partidei ne-a obligat să plecăm fără puncte de la Mioveni.
Întâlnirea a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Constantin Covaciu, maseurul echipei secunde a lui Dinamo București, care și-a pierdut viața în dimineața meciului, într-un tragic accident rutier petrecut în apropiere de Mioveni, la Câmpulung.
István Szabó a efectuat mai multe modificări față de primul unsprezece folosit împotriva FCSB. Alex Szabó a fost titular la primul său meci din carieră în Superliga, în timp ce Mátyás Tajti a început pentru prima dată o partidă de campionat în culorile echipei noastre. Distanța și căldura sufocantă nu i-au descurajat pe cei aproximativ douăzeci de suporteri ciucani, care i-au încurajat pe băieți din tribuna încinsă de soare.
Prima ocazie le-a aparținut gazdelor: în minutul 17, Luvambo a trimis cu capul peste poartă, din apropiere, după o centrare de pe partea dreaptă. Patru minute mai târziu, Szilárd Veres a pătruns în careu și a trimis în fața porții, dar Márton Eppel nu a reușit să atace corespunzător mingea.
În minutul 36, Tofan a atins doar ușor cu capul centrarea lui Borța de pe partea dreaptă, iar mingea a traversat fără pericol careul. La scurt timp, Rădescu a încercat un șut din voleu după o respingere scurtă, dar a trimis mult peste poartă. Cele două echipe au intrat la vestiare fără gol marcat.
La începutul reprizei secunde, FC Argeș a pus mult mai multă presiune asupra noastră. În minutul 51, mingea a ricoșat între Rață și Luvambo în apropierea careului mic, dar niciunul dintre ei nu a reușit să o devieze decisiv. Trei minute mai târziu, Luvambo a reluat liber cu capul de la zece metri, însă execuției i-a lipsit forța, iar Eduard Pap a reținut fără probleme. În minutul 63, la finalul unui atac rapid al gazdelor, Alex Szabó a intervenit cu un blocaj spectaculos.
În minutul 65 am avut o ocazie importantă: Márton Eppel a scăpat singur spre poartă, dar fundașii reveniți l-au ajuns și au reușit să-l deposedeze. Spre final, Moldoveanu a primit o pasă bună în interiorul careului, iar după faultul comis de János Hegedűs arbitrul a arătat punctul cu var. Jucătorul faultat și-a asumat executarea loviturii și a transformat penalty-ul în minutul 79 (1–0).
Nu s-a mai marcat până la final, astfel că am suferit a treia înfrângere consecutivă în campionat.
La conferința de presă de după meci, István Szabó a subliniat că, deși rezultatele pot sugera o perioadă mai slabă, nu a observat probleme majore în ceea ce privește atitudinea și determinarea echipei.
– Dacă ne uităm doar la faptul că avem trei înfrângeri în trei meciuri, putem vorbi despre o perioadă dificilă. Dacă analizăm însă separat partidele, imaginea este diferită. Primul nostru meci a fost într-adevăr foarte slab și nu vreau să caut scuze. Apoi am întâlnit una dintre candidatele la titlu, FCSB, iar acum am jucat din nou în deplasare, pe terenul unei adversare considerate favorită pe hârtie. Nu am avut impresia că jucătorii au renunțat: au dat dovadă până la final de determinare și de atitudinea potrivită – a declarat antrenorul nostru principal.
István Szabó a adăugat că cele zero goluri marcate în trei partide arată clar că trebuie să progresăm în jocul ofensiv, dar a considerat încurajatoare tăria de caracter demonstrată de echipă.
– Desigur, vedem că nu am marcat în trei meciuri și știm că este nevoie de mai mult. Vom discuta greșelile cu echipa și cu stafful, dar nu obișnuiesc să le prezint public. S-a putut vedea însă că echipa a avut tărie de caracter. Trebuie neapărat să ne îmbunătățim jocul ofensiv.
Antrenorul nostru a vorbit și despre condițiile diferite de pregătire: în timp ce gazdele au avut la dispoziție o săptămână completă, de vineri până vineri, noi am avut doar câteva zile după partida de duminică împotriva FCSB.
– În fotbalul profesionist nu se obișnuiește să invoci acest lucru și nici eu nu îl menționez ca pe o scuză, dar este un fapt că FC Argeș s-a pregătit într-un ritm de vineri până vineri, în timp ce noi am jucat duminică, iar vineri am intrat din nou pe teren. Într-un interval atât de scurt, anumite faze ale pregătirii săptămânale trebuie omise. Dincolo de acest lucru, felicit echipa gazdă, se vede că aici se desfășoară o muncă bine structurată – și-a încheiat evaluarea István Szabó.
În etapa a patra vom evolua din nou în deplasare: sâmbăta viitoare, de la ora 18:30, o vom întâlni la Ovidiu pe Farul Constanța.
Superliga, sezonul regular, etapa a 3-a
FC Argeș–FK Csíkszereda 1–0 (0–0)
Mioveni, Stadionul Orășenesc, 2693 de spectatori
Marcator: Moldoveanu (79 – penalty)
Cartonașe galbene: Luvambo (45+2), respectiv Palmeș (48), Bota (53), Tajti (59), Anderson (62), Stahl (89)
FC Argeș: Cătălin Căbuz – Costinel Tofan, Mario Tudose, Leard Sadriu, Florin Borța – Vadim Rață (Claudiu Micovschi, 70), Roberto Sierra, Laurențiu Rădescu (O. Alagbe, 88) – Michael Idowu (Silviu Balaure, 46), Taylor Luvambo (Yanis Pîrvu, 63), Robert Moldoveanu (Guilherme Garutti, 87).
Antrenor principal: Bogdan Andone.
FK Csíkszereda: Eduard Pap – Raul Palmeș, János Hegedűs, Alex Szabó, Lóránd Pászka – Attila Csürös, Szilárd Veres (Albert Stahl, 87), Darius Bota (Zoltán Bödő, 65), Anderson Ceará, Mátyás Tajti (Szabolcs Szalay, 65) – Márton Eppel (Ádám Czékus, 82).
Antrenor principal: István Szabó.
Attila Rédai
